Cum și-ar fi asigurat medicul Lucan protecția din partea Ministerului Sănătății. Acuzațiile lui Vlad Voiculescu: „Se știa foarte clar care sunt instrucțiunile”

Cum și-ar fi asigurat medicul Lucan protecția din partea Ministerului Sănătății. Acuzațiile lui Vlad Voiculescu: „Se știa foarte clar care sunt instrucțiunile
Publicat: 05/01/2018, 15:52

„Despre faptul că domnul Lucan avea permanent informații clasificate din interiorul ministerului… știam. Parte dintre cei care îi transmiteau fiecare pas îmi sunt prea bine cunoscuți. Despre alții, sper să aflăm cu toții mai devreme sau mai târziu. (…) Despre relația privilegiată a domnului Lucan cu domnul Bodog nu știm de ieri, de astăzi. Înțeleg că ar fi și rude, ceva nași/fini în familie… sper să aflăm cu toții în curând”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.

Fostul ministru explică faptul că, la cererea DIICOT, Florian Bodog a fost nevoit să trimită Corpul de Control, dar cu „instrucțiuni” să descopere cât mai puține neregului.

„La insistențele DIICOT, după ce lucruri de o gravitate extremă fuseseră transmise către DIICOT în August și în Noiembrie 2016, domnul Bodog a fost obligat să trimită din nou Corpul de Control. Astfel, în perioada 15.05.2017-26.05.2017, când 7 persoane (Corpul de Control al Ministrului Sănătății și membrii ai Casei de Asigurări de Sănătate București) au realizat un simulacru de control la Cluj. În Minister se știa foarte clar care sunt instrucțiunile… să găsească cât mai puține lucruri… misiune de care echipa s-a achitat cu brio”, mai reiese din postarea lui Voiculescu.

Fostul ministru al Sănătății precizează că cele șapte persoane care făceau parte din Corpul de Control au fost cazate la un hotel de 5 stele, deși legea permite oficialilor să se cazeze la hoteluri de maximum 3 stele, iar factura pentru această deplasare a depășit 6.000 de euro, bani pe care nu se știe cine i-a achitat.

Florian Bodog a fost audiat, joi seara, de procurorii DIICOT, în calitate de martor, în dosarul medicului Mihai Lucan. La audieri ar trebui să ajungă și primarul Clujului, Emil Boc, dar și Vasile Dâncu, fostul vicepremier.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală „in rem”, fără a nominaliza persoane, pentru tentativă de omor calificat cu premeditare, după ce medicul Mihai Lucan ar fi încercat să secționeze intenționat artera unui pacient, pentru a-i face rău unui coleg, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informații potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituții ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătății efectuate la ICUR. Una dintre persoanele contactate este fostul șef al Agenției Naționale de Transplant, Victor Zota.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în seara în care medicul Mihai Lucan a fost reținut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conținea date despre persoane din sistemul judiciar. Din cercetări ar fi reieșit că doctorul i-ar fi cerut avocatei sale să facă un cerc protector în jurul lui.

Mihai Lucan a fost reținut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul București au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT și au dispus cercetarea sub control judiciar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cum vor fi monitorizate telefoanele. Informația face înconjurul lumii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce animal nu are stomac?
×